Reacția tatălui fetiței UCISE în Berceni, după prinderea suspectului: „Copilul nu mi-l mai aduc înapoi. Să fie pedepsiți amândoi”

Reacția tatălui fetiței UCISE în Berceni, după prinderea suspectului: „Copilul nu mi-l mai aduc înapoi. Să fie pedepsiți amândoi”
Publicat: 10/06/2023, 21:59

Tatăl fetiței de 12 ani care a fost găsită moartă într-o canapea în Sectorul 4 din București a dat primele sale declarații, după capturarea principalului suspect din acest caz.

Bărbatul spune că speră ca autorii crimei să fie pedepsiți.

Copila trăia, după divorțul părinților, între domiciliul mamei și cel al tatălui, informează Antena3.

Potrivit tatălui, dispariția fetei a fost anunțată, dar polițiștii nu au reușit să dea de copilă.

„Nu am nevoie de bani. Nu am nevoie de nimic. Eu nu-mi vând copilul pe bani. Legea să-și facă datoria. Să fie pedepsiți amândoi. Copilul nu mi-l mai aduc înapoi!”, a spus Vasile Constantin, tatăl fetiței.

Mama fetei sugrumate de concubin a dormit, fără să știe, cu fiica moartă sub pat

Simona Iftimovici ar fi dormit două zile, fără să știe, lângă cadavrul fiicei sale, care fusese înfășurat de criminal într-un sac din plastic. Ulterior, concubinul femeii, care este și principalul suspect, ar fi recunoscut, la telefon, într-o conversație cu mama lui, că a ucis fetița și i-a descris scenele de groază de dinaintea crimei care a îngrozit întreaga țară.

Ana Maria a fost văzută ultima dată în viață de mama sa cu două-trei zile înainte ca femeia și concubinul ei să plece la muncă în Spania, pe 13 aprilie.

”Din actele aflate la dosarul cauzei penale reiese că minora a purtat ultima discuție cu tatăl ei în data de 09 aprilie, iar din data de 11 aprilie nu a mai putut fi contactată”, mai scrie în motivarea judecătorului de la Tribunalul București care a decis arestarea preventivă a lui Marcel Serbuc.

Trupul fetei a fost găsit abia două luni mai târziu, în 3 iunie, „în lada canapelei din sufragerie, în stare de putrefacție, învelit în saci menajeri”, potrivit procurorilor.

Medicul legist care a realizat necropsia a menţionat că victima a fost strangulată după ce autorul i-a înfășurat, de trei ori, un cordon în jurul gâtului, după care l-a înnodat strâns.

„Moartea a fost violentă, s-a produs prin asfixie mecanică prin strangulare cu un cordon cu triplă circulară şi nod fix. Data probabilă a decesului a fost menționată ca fiind cu aproximativ trei săptămâni anterior descoperirii cadavrului (03.06.2023)”, a scris judecătorul în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Marcel Serbuc, preluând din datele adunate de procurori.

Două zile mai târziu, în 13 aprilie, Marcel Serbuc  şi Simona Iftimovici au plecat în Spania.

Localizată pe teritoriul Spaniei, Simona Iftimovici a fost audiată de anchetatorii români prin videoconferință și a povestit că fiica ei i-ar fi spus, cu două-trei zile înainte să plece în Spania, că intenționează să meargă la tatăl său biologic.

În aceeași zi, de la ora 05.00, Ana Maria a rămas sigură cu Marcel Serbuc, deoarece mama ei a plecat la muncă. Ulterior, în jurul orei 14.00, când femeia a ajuns acasă, concubinul Simonei Iftimovici i-a spus că fata a plecat la tatăl ei şi că se plângea de faptul că nu-i mai merge telefonul.

Simona Iftimovici le-a spus anchetatorilor că de atunci nu a mai reușit să dea de fiica ei, pentru că telefonul acesteia era fără semnal.

Din acea zi și până în 13 aprilie, când au plecat în Spania, Simona Iftimovici a dormit, timp de două nopți, pe canapea, alături de concubin, fără să știe că fata ei zace chiar în lada canapelei din sufrageria apartamentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×